Despre noi

despre noi

Parteneri

Crezul nostru este că o comunitate puternică și sustenabilă e o comunitate implicată și activă. Suntem bucuroși și onorați de partenerii noștri:

Echipa

Membri fondatori:

Roxana Damaschin-Țecu

DIRECTOR

Roxana Damaschin-Țecu lucrează cu oameni care au trăit în instituții începând cu 2002, aflând, în detaliu, povestea lui Elisabeta Moldovan. A văzut cât s-a dezvoltat, înconjurată de oameni care cred în ea și o sprijină. A văzut cât de puțini oameni cu astfel de experiențe au parte de sprijin relevant și cât de ușor etichetăm și generalizăm. Pe această frustrare a construit, alături de Eli, în cadrul Fundației de Abilitare Speranța, serviciul UnLoc. Înainte de UnLoc, a coordonat, timp de 10 ani, munca NESsT în Europa Centrală și de Est, context în care a aflat și de OilRight din Slovenia. Încă de atunci a știut că e un model replicabil, cu sens din toate punctele de vedere – produs finit de calitate, impact, potențial de implicare a comunității – și și-a dorit să îl vadă și în România. E economist cu un master în studii europene și Eisenhower Fellow pentru România în 2012, iar acum coordonează munca OilRight în România.

Elisabeta Moldovan

EXPERT BY EXPERIENCE

Elisabeta Moldovan este un fost ”beneficiar”, pe timp de 23 de ani, al sistemului instituțional. În prezent cetățean liber, care trăiește independent și care este unul din cei mai cunoscuți activiști la nivel european pentru cauza celor încă instituționalizați. S-a scris despre povestea ei destul de mult, este personajul principal din romanul grafic Spune-mi Eli, a ținut discursuri și prezentări inspirante, dar Eli își dorește mai multă acțiune, nu doar vorbe în domeniul incluziunii și al angajării celor cu dizabilități. Drept urmare implicarea în întreprinderea socială răspunde nevoii ei de a face cât mai multe lucruri concrete. Ea este expertul by experience în ceea ce privește cauza socială a afacerii.

Ana Munteanu

COLECTARE ȘI PR

Ana Munteanu se implică de ani de zile în viața socială, civică și culturală a orașului. Actriță de profesie, a fondat Borcanul cu Ulei în 2015, o inițiativă în primul rând de conștientizare a poluării prin ulei alimentar uzat și de colectate a acestuia, în Timișoara, cu o bicicletă-cargo. A reușit să pună pe picioare cinci puncte de colectare în oraș (inclusiv în campusul studențesc, pentru conștientizarea și implicarea tinerilor), să atragă 100 de ambasadori implicați în colectare și să ajungă la peste 9000 l ulei colectat.

Alina Ursoi

VÂNZĂRI

Alina Ursoi este pasionată de rezolvarea de probleme sociale în mod eficient. Economist și psiholog, cu mulți ani de experiență ca reprezentant comercial în domeniul B2B, și-a dat seama că vrea să lucreze cu oamenii, însă din total altă perspectivă: caută să descopere resursele interioare ale oamenilor și împreună cu aceștia să găsească o modalitate de a le fructifica pentru a-și crea o viață mai bună, mai fericită. Este licențiată în Psihopedagogie Specială, cu un an petrecut cu bursă de studii Erasmus+ în Danemarca (și expunere la diverse modele de întreprinderi sociale de acolo) și actualmente student masterand la Consiliere și Integrare Educațională (Program interdisciplinar: Științele Educației și Psihologie). Este responsabilul de vânzări al OilRight.

Zoltán Szövérdfi Szép

PRODUCȚIE, HORECA

Zoltán Szövérdfi Szép este un adevărat inovator social cu imensă putere de muncă și capacitate de a implementa proiecte. Inginer implicat de peste 15 ani în incluziunea persoanelor cu dizabilități, a unit două lumi aparent fără nimic în comun – cea socială și cea a vinului, reușind să sprijine, prin fund-raising și antreprenoriat social, peste 100 de persoane cu dizabilități și să atragă peste 130.000 euro în finanțări din comunitatea de afaceri locală și națională. A creat Rovinhud Wine Show, care a devenit între timp un exemplu de calitate în domeniu la nivel global.

Victor Rotaru

COORDONATOR PRODUCȚIE

Victor Rotaru este coordonatorul de producție la OilRight. Victor are 25 de ani și de un an de zile face parte din echipa UnLoc, ca lucrător social. Inginer de profesie, este animat de dorința concretă de a contribui la viețile oamenilor marginalizați. Cum unele lucruri sunt menite să se întâmple, a văzut în toamna lui 2019 anunțul de recrutare de la UnLoc, a aplicat si a obținut postul. De atunci neobosit, cu energie și disponibilitate, pune umărul pentru a oferi o alternativă actualilor #unlocatari, oameni proveniți din centre rezidențiale segregate, și duce mesajul de incluziune în comunitate. Și cum un pas îl precede mereu pe următorul, a decis să se implice și în echipa OilRight. În calitate de coordonator de producție va lucra alături de colegii fost instituționalizați, îmbinând pasiunea pentru social cu abilitățile sale tehnice. Faptul că OilRight oferă doar job-uri ci, șii mai important, perspective, îl ambiționează sa ia parte la acțiune.

Consiliul consultativ

Bodgan Dobnik

FONDATORUL ȘI LIDERUL OILRIGHT SLOVENIA

Monica Moldovan

CONSULTANT ÎN AFACERI

Anca-Menina Danci

CONSULTANT ÎN COMUNICARE

Start typing and press Enter to search

Shopping Cart

Nu ai niciun produs în coș.